Haruhi Fujioka
Spre deosebire de alte caractere din Club, ea provine dintr-o familie mai saracă, în schimb, datorită bursei, ea este admisă la Liceul Ouran. Eroina acestei povești ajunge să facă parte dintr-un club de hosting, deghizată în băiat, pentru a plăti o datorie de 8 milioane de yeni după ce sparge accidental o vaza foarte valoroasă. În Club, ea este "Genul Natural". Haruhi poate fi foarte sinceră atunci când vorbește, rănind persoanele din jur fără să vrea. Densitate ei ar putea concura cu a lui Tamaki; în timpul anilor de gimnaziu, ea a avut o mulțime de admiratori, dar în necunoștință de cauză i-a refuzat pe toți. Ea pare a fi singura în măsură să facă deosebire între gemenii Hitachiin. Ceilalți membrii ai Clubului par să dețină unele sentimente pentru ea, dar unii nu realizează, iar alții nu reacționează. În manga, Haruhi în cele din urmă se îndrăgostește de Tamaki, spre nemulțumirea ei.

Tamaki Suou
Creatorul și fondatorul clubului, foarte carismatic și fermecător, Tamaki se consideră "Tăticul" grupului, "Genul Prinț" sau "Regele", în Clubul de Hosting. El consideră relația sa cu Haruhi ca fiind de natură paternă, dar este adesea văzut folosindu-se de acest gen de relație pentru a masca sentimentele sale adevărate, și anume faptul că este îndrăgostit de ea. Gemenii folosesc acest lucru in avantajul lor și o tachinează pe Haruhi în fața lui pentru a enerva unul din ei sau chiar pe ambii. Are un interes ciudat față de japonezii de rând și stilul lor de viață, Tamaki mutându-se din Franța in Japonia, la paisprezece ani, în urma unor neînțelegeri familiale. Motivul pentru care a creat un astfel de Club a fost pur și simplu dorința de a-i face pe alții să zâmbească fericiți. Datorită trecutului părinților săi, în urma căruia Tamaki nu-si mai poate vedea mama, el trăiește cu impresia că iubirea poate dezbina familii. El vede Clubul ca pe o familie și refuză să realizeze faptul că este îndrăgostit de Haruhi, în schimb, consideră aceasta dragoste a fi una părintească. De curând, în manga, membrii Clubului reușesc să-l facă pe Tamaki să înțeleagă faptul că vor fi mereu împreună, chiar și după ce el îi va mărturisi lui Haruhi ce simte cu adevărat pentru ea.

Hikaru and Kaoru Hitachiini
Gemenii, spontani și amuzanți, sunt catalogați ca fiind drăcușorii grupului. Hikaru este geamănul mai în vârstă, drăcușorul #1, și Kaoru este geamănul mai mic, drăcușorul #2. Haruhi a fost prima care i-a putut deosebi, în timp ce nici măcar mătușa lor n-a putut. Contribuția lor la Club este atunci când se desfășoară obișnuita lor "dragoste fraternă interzisă", cu teme sugestive, pe placul clienților, cu Hikaru ca "seme", iar Kaoru, "uke". Deoarece Haruhi a fost una dintre primele și puținele persoane ce-i pot deosebi, Hikaru și Kaoru țin foarte mult la ea. Mai târziu în manga, Kaoru lasă deoparte sentimentele sale pentru a-l ajuta pe Hikaru, care este decis să "concureze" corect cu Tamaki, încă de când a evenit conștient de sentimentele sale pentru Haruhi.

Takashi Morinozuka
De asemenea, cunoscut sub numele de "Mori", caracterul său este de genul puternic și tăcut sau sălbatic. Este cel mai inalt și mai tăcut membru al grupului. Forța sa poate fi comparată cu a lui Honey, dar în loc de arte marțiale, Mori practică de fapt kendo, și se întâmplă să fie campion la Kendo, în școală. Mori și-a dedicat viața lui Honey, prin protejarea acestuia și nu numai, el devine emoțional când Honey are probleme. Este foarte aproapiat și de alți membrii ai clubului și mulți colegi îi admiră firea liniștită, chiar blândă, în ciuda aspectului său ce intimidează. Vorbește de obicei numai atunci când este necesar, și răspunde, în general la întrebări, monosilabic. Familia lui Mori a servit familiei lui Honey până ce o căsătorie între membrii celor două clanuri a avut loc, transformându-i pe Mori și Honey în veri. Chiar dacă legătura șef-angajat a fost ruptă din punct de vedere tehnic, Mori încă servește cu credință în calitate de gardian al lui Honey, dar și ca cel mai bun prieten. El are, de asemenea, un frate, Satoshi Morinozuka, care, spre deosebire de Chika, îl laudă.

Mitsukuni Haninozuka
Cunoscut sub numele de "Honey" (sau "Hunny", conform cu manga), în Club, el este genul "Loli-Shota". Arată mai mult a copil de grădiniță, decât a student de 17 de ani, fapt ce îi scuză comportamentul drăguț și faptul că poartă mereu un iepuraș jucărie, Usa-chan/Bun-bun. Tot ce face, în principal în club, este faptul că mânca mereu prăjituri cu clienții săi. Este foarte puternic pentru statura sa, venind dintr-o familie ce practică artele marțiale și este foarte aproapiat de vărul său, Mori. De fapt, este atât de atras de artele marțiale, că, după spusele Ministerului Japonez al Apărării, în cazul în care el și-ar folosi vreodată capacitățile la maxim, el ar putea fi clasificat ca fiind o armă de distrugere în masă. Iubește iepurașii drăguți, și mănâncă o mulțime de prăjituri, făcându-și fratele mai mic, Yasuchika "Chika" Haninozuka, să-l vădă ca pe un ciudat, deși îi admiră abilitățile în arte marțiale. Honey este, de asemenea, campion la judo si karate la școală.

Kyoya Ootori
Vice-președintele Clubului, co-fondator, al treilea fiu al Grupului Ootori. În Club, Kyoya este văzut ca fiind "Genul Cool". El, la fel ca restul membrilor Clubului, este foarte atrăgător. Poartă mereu un clipboard cu el, dar nu se cunoaște ce scrie în el. Din aproape tot ceea ce face, îi iese ceva. Kyoya, de asemenea, i-a cercetat pe toti studenții Academiei Ouran și pare să știe "totul despre toată lumea". El este considerat "Mămica" grupului de către Tamaki. De asemenea, este cunoscut faptul că are grupa sanguină AB și că are tensiunea arterială scăzută, astfel încât, dacă cineva încearcă să-l trezească, v-a avea parte de un Kyouya rău și nefericit. Tamaki este cel mai bun prieten al său.

Date anime :
Episoade : 26
Producatorii : Producers: Bones, VAP, Nomad, FUNimation EntertainmentL
Genuri: Comedy, Parody, School, Shoujo, Reverse Harem
Duratie episod : 24 min. per episode
Varsta : 13+

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu